Viata Privata


Gasesc ca nu prea se poate spune "Vom scormoni totul in viata ta, pentru ca esti o persoana publica. Ai iesit pe taraba, te-ai expus, asuma-ti totul". Nu e deloc adevarat. Politicianul, ca sa vorbim doar despre el, nu este, impotriva a tot ce se acrediteaza, o persoana publica. E o persoana privata care exercita o activitate publica. Distinctia are importanta. Nimeni nu are dreptul sa intre in viata lui privata. Orice rationament intruziv al presei e un sofism, acestea nu sunt persoane publice. Mai apoi, informatia e spectacol dar spectacolul nu e informatie. (Singurele persoane cu adevarat publice sunt de altfel starletele, uzand de viata privata pentru a ajunge la public). Politicienii sunt persoane private cu o functiune publica, nicidecum persoane publice. Nu tot ce e cunoscut e public, nu esti public pentru ca apari in ochiul public. Ne-am obisnuit sa-i asimilam vedetelor pentru ca sunt sub reflectoare, sofism comic si pesemne profitabil. Daca vor sa-si prezerve viata privata, insa, acesti oameni au tot dreptul si legitimitatea morala sa o faca. Din viata privata face parte, de pilda, si sanatatea, nu e adevarat ca buletinul de sanatate al unui politician trebuie sa fie la vedere. Imbecilitate absoluta. Dimpotriva, din ratiuni de stat si nu numai, el trebuie sa ramana ascuns, un secret, si va ramane, in orice guvernare responsabila de pe lumea asta, pana la finele timpurilor.

Mitterrand era foarte bolnav si n-a stiut-o nimeni, cu exceptia catorva apropiati. Reagan a fost aproape iresponsabil, in orice caz incapabil sa ia o decizie in discernamant total, in ultimele sase luni de mandat, cand Alzheimerul inaintase, si avea butonul nuclear. Totusi, sistemul politic este in asa fel constituit, incat functiunile, cand situatia e gerabila, sunt continuate perfect, iar cand situatia e disperata sunt preluate de consilii administrative din proximitate, guvernamentale, etc. care pot gera lucrurile. Secretul e chiar indispensabil in viata de stat, uitam lucrul acesta adesea. Acest eugenism nazist introdus de carti perfect imbecile precum Acesti bolnavi care ne guverneaza care pretinde ca insii de la putere trebuie sa fie altfel decat insii obisnuiti, adica o colonie de ingeri atleti dintr-o tabara de Hitlerjugend, a depasit grotescul. In pretentia presei de a dezvalui secretul se afla desigur resortul material egoist al bunului profit din scandal, nu trebuie moralizat aici. Insa a cere unui politician sa-si faca publica viata privata, buletinul de sanatate, amorurile, e ca si cum i-ai cere alegatorului, fiecaruia in parte, acelasi lucru pentru a sti daca voteaza responsabil, ia pastile? Atunci sa plece din cabina de vot, caci ii pot afecta discernamantul, are vreo boala? una incurabila? doua-trei adultere? sa pofteasca imediat afara. Ma tem ca n-am ramane nici cu 5% din populatia de vot, cu copii inclusiv. 

Faptura umana e vulnerabila, fragila, plina de boli, de slabiciuni, de contradictii, si are dreptul sa le tina pentru sine. Asa reuseste sa fie ceea ce e. Lucrurile nu au nici o legatura, una e viata privata a insului, alta angajarea publica. Poti lua decizii perfect responsabile si cu o boala si fara, si schiop si ciung, si cu o amanta si fara, si insurat sau nu. Suntem toti oameni si stim sa facem distinctia in vietile noastre, sa compartimentam nivelul de responsabilitate potrivit cu inaltimea deciziei. Starletizarea a tot ce e public pentru motivul ca ar fi vizibil, e o eroare fundamentala de logica prin amalgamarea categoriilor, o inexplicabila eroare morala pe care media are desigur tot interesul sa o perpetueze, dar care poate fi demontata extrem de usor. Faptul ca omul politic pastreaza un echivoc aici, un fel de timiditate, e destul de bizar. E ca si cum si-ar dori el insusi sa fie un pic mai mult decat persoana privata angajata public, ca si cand ar vrea sa fie putin, catusi de putin, starleta. Altminteri nu-ti explici de ce perpetueaza echivocul si sunt atat de timizi in fata pretentiilor ignare sau interesate ale mediei in materie, care trebuie taiate scurt si fara vorbe prea multe, intr-un regim general al sobrietatii. Altminteri, publicul insusi preia confuzia si ii asimileaza unor persoane publice, si chiar regimul juridic al persoanei publice devine confuz, cu tot neseriosul care decurge de aici pentru mesajul politic si pentru ideea reprezentativitatii. E unul dintre malentendu-urile bizare ale vremii.