Lectura are o Istorie


Într-o plimbare la una dintre cele mai frumoase librarii din Iasi, am vazut o carte. Mi-a atras atentia titlul ei: “Istoria lecturii”. Imediat m-am dus în aceea directie, am luat volumul si am citit câteva pagini din ea. Am zis ca în viitorul apropiat voi citi cartea. Eram foarte curios sa vad si sa învat despre „istoria lecturii”. Am avut norocul sa citesc cartea fara sa o cumpar în engleza, aici la Universitatea din Konstanz. A mai fost mai greu, dar a meritat efortul. Cu o bibliografie frumoasa si interculturala, cartea e împartita estetic si clar în 23 de capitole, plecând de la “cititorii linistiti” pâna la “interzicerea lecturii”. O introducere fantastica în lumea oamenilor care citesc carti în toate partile globului, iar totul pare “o ambarcatiune de descifrare si traducere a semnelor” (pag. 7). Dar o întrebare si-a gasit locul în mintea mea când am început sa citesc cartea, iar raspunsul trebuia sa îl identific în cele 320 de pagini: “Cine ar trebui sa fie stapânul? Scriitorul sau cititorul?” (Denis Diderot - 1796). Cititorul este cel care “atribuie o întelegere sistemelor de semne” (pag. 7). Citind o carte, devii un stapân al timpului si al spatiului. De la scrisul pe carapacea de testoasa, la fabricarea hârtiei în China, pâna la multiplele copy center de astazi, oamenii au citit si iar au citit (“Citim ca sa întelegem, sau sa începem sa întelegem” pag.7). “Cum a ajuns aceasta carte sa fie scrisa?” ne face sa cautam în mintea, imaginatia si experienta autorului. Asa cum povesteste chiar el “experience came to me first through books” (pag. 8) si continua cu o remarca speciala a lui Stevenson, ce îl pune inaintea oricarui alt om sau chiar al scriitorului: “This was the world and I was king; For me the bees came by to sing, For me the swallows flew.” (pag. 11).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu